Salvarea, protejarea și cultivarea vieții încă din primele secunde ale conceperii pruncului

Mic Dicționar

Publicat de în 11 octombrie, 2013

Fenomenele care preced fecundaţia: 1. maturaţia celulei sexuale feminine – ovulul; 2. maturaţia celulei sexuale masculine – spermatozoidul; 3. ovulaţia şi captarea ovulului ; 4. acuplarea sau copulaţia: act prin care lichidul seminal, ce conţine milioane de spermatozoizi, este depus în organele genitale feminine, respectiv în vagin, şi o...

Continuare

Mic Dicționar

Publicat de în 10 octombrie, 2013

FECUNDAȚIA sau FERTILIZAREA reprezintă fenomenul prin care spermatozoidul fuzionează cu ovocitul matur, producând oul sau zigotul, începutul unui nou individ. FECUNDAREA este un şir de procese (în număr de 10), iar CONCEPȚIA este ultimul proces, dar şi cel mai important, remarcând momentul în care se unesc cele două nuclee şi...

Continuare

O nouă activitate online

Publicat de în 10 octombrie, 2013

Noi, oamenii, suntem foarte grăbiți. Abia avem timp să mâncăm cele trei mese pe zi, să ne uităm un pic la televizor seara și mai ales, dacă ne numărăm printre cei tineri, să ne petrecem timpul liber pe internet, poate chiar numai pe facebook. Unde mai vine vorba de...

Continuare
  • Facebook