Salvarea, protejarea și cultivarea vieții încă din primele secunde ale conceperii pruncului

Avortul în România

Înainte de „evenimentele” din decembrie 1989, avortul provocat era pedepsit în România cu închisoarea, conform Codului penal [10].

În alte ţări, unde nu era permis avortul, se aplicau diferite pedepse, dar şi cu o serie de circumstanţe atenuante care rezultădin condiţiile sociale, de interpretare, de conjunctură. Ca o situaţie generală, spune Dr. V. Luca, „toate orânduirile, statele şi religiile condamnă avortul ca o crimă; chiar dacă avortul se admite în unele ţări, principiul medical al epocii noastre este înscris în Jurământul de la Geneva din 1948: Voi avea respectul absolut al vieţii umane, chiar din momentul concepţiunii!” [11].

În data de 26 decembrie 1989, s-a legalizat avortul şi în România.
În lume, la ora actuală, există următoarele tipuri de legislaţie cu privire la avortul chirurgical:

1). Legislaţia permisivă, prin care avorturile sunt permise la cerere, adoptată în 51 de ţări, ceea ce însumează 40,8% din populaţia lumii; aici este inclusă şi România.

2). Legislaţia semirestrictivă: avorturile sunt permise numai în anumite condiţii:

● motive de sănătate fizică şi pentru a salva viaţa femeii; este în vigoare în 34 de ţări (9,9 % din populaţia lumii);

● motive de sănătate fizică şi mentală şi pentru a salva viaţa femeii, în 20 de ţări, (însumând 2,6 % din populaţia lumii);

● motive de sănătate fi zică şi mentală, pentru a salva viaţa femeii şi motive socio-economice; este în vigoare în 14 ţări (1,82% din populaţia lumii);

3). Legislaţia restrictivă: adoptată în 73 de ţări (26% din populaţia lumii), prin care avorturile nu sunt premise sau sunt permise doar pentru salvarea vieţii mamei [12].

Comentarii
Fiecare guvern are dreptul şi obligaţia de a proteja vieţile tuturor cetăţenilor săi, indiferent de gradul de dependenţă, de perfecţiune, de vârstă, de sex, de locul de reşedinţă (fie că este în interiorul sau în afara uterului). Protecţia ar trebui să fie garantată prin Constituţie […]. În cazul avortului, există discriminarea împotriva unei clase întregi de fiinţe umane, pe bază de vârstă (sunt prea mici) şi domiciliu (în uter) [13].

– despre situaţia avortului în România, preotul Nicolae Tănase afirmă: „la ora actuală neamul românesc nu se mai înmulţeşte sau se înmulţeşte într-un ritm îngrijorător” [14].

Despre aşa zisa „înnoire” a vieţii sexuale şi despre avort, Părintele ne spune: „şi ce s-a mai schimbat? Copiii acum sunt omorâţi (şi am ajuns la 11 milioane în 10 ani). ...şi noi înotăm în sânge până la brâu (zic până la brâu, pentru că asta înseamnă jumătate de corp şi pentru că 11 milioane înseamnă jumătate din populaţia actuală a ţării)” [15].

 

Texte extrase din lucrarea „Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita” de dr. med. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Disponibilă integral aici.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Note:

[10] Ibidem, p. 8 (Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, „Medicina pentru toţi”, nr. 69, Editura Medicală, Bucureşti, 1987, p.7);
[11] Ibidem, p. 12;
[12] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori); op. cit., p. 13-2;
[13] Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, Avortul. Întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi, Editura Pro Vita Media, Bucureşti, 2007, p. 71;
[14] Pr. Nicolae Tănase, Hristos sau idolii secolului XXI? Tinerii la răscruce, Editura
Agaton, Colecţia „Ortopraxia”, Făgăraş, 2006, p. 130;
[15] Ibidem, p. 91.

  • Facebook