Salvarea, protejarea și cultivarea vieții încă din primele secunde ale conceperii pruncului

Clonarea umană

În 1996, oameni de ştiinţă din Scoţia au creat-o pe oaia Dolly, prima „fiinţă” vie copie fidelă a alteia. Acesta a fost începutul clonării: de atunci au fost produse numeroase duplicate genetice ale altor animale. Depăşirea noii bariere tehnologice a adus nu doar interesul ci şi îngrijorarea opiniei publice şi a autorităţilor, suscitând discuţii aprinse cu privire la etica procedurii şi mai ales la posibilitatea reproducerii oamenilor prin clonare.

 

Ce este clonarea?

Clonarea este producerea artificială (în sensul de "nu pe cale naturală") a unui embrion dintr-o singură celulă, urmată sau nu de dezvoltarea mai departe a acestui embrion.

Clonarea se mai numeşte şi "reproducere asexuată" întrucât, spre deosebire de reproducerea sexuată unde zigotul se formează prin unirea celor două celule sexuale, masculină şi feminină (spermatoziodul şi ovulul) şi are caracteristicile genetice derivate jumătate de la tată şi jumătate de la mamă, la clonare zigotul derivă din nucleul unei singure celule. Celulele clonate vor fi, prin urmare, genetic identice cu cea din care provin şi, dacă sunt multiplicate, vor fi toate identice între ele.

 

Care este mecanismul clonării?

Clonarea presupune stimularea dezvoltării unei noi fiinţe dintr-un ovul feminin fără a se recurge la fertilizarea cu un spermatozoid, ci prin înlocuirea nucleului său cu nucleul unei alte celule oarecare provenită de la un donator. Această celulă este tratată în aşa fel încât să îi fie "stinse" genele active pentru a o transforma într-o celulă totipotentă sau stem (vezi aici articolul despre celulele stem). Celula a fost apoi pusă în contact cu ovulul denucleat. Prin intermediul unor descărcări electrice, cele două s-au contopit şi a început să se dezvolte embrionul.

După scopul prestabilit, clonarea umană (nu discutăm aici despre clonarea animalelor) poate fi reproductivă sau terapeutică.

 

Clonarea umană reproductivă

Are ca scop crearea unui nou individ, identic genetic cu cel clonat. Embrionul-clonă se implantează în uterul unei femele, urmând dezvoltarea sarcinii până la naştere.

Printre aşa zisele "avantaje ale clonării umane" au fost enumerate:

 

  • posibilitatea de a crea indivizi cu calităţi excepţionale - frumoşi, sănătoşi, puternici, rezistenţi în condiţii deosebite, geniali - ameliorând rasa umană;
  • producându-se indivizi sănătoşi se vor diminua riscurile bolilor ereditare;
  • cuplurile sterile vor putea avea copii;
  • cuplurile de homosexuali (pederaşti şi lesbiene) vor putea avea copii;
  • copiii vor fi făcuţi după preferinţă - se poate alege sexul; se poate alege genitorul; taţii şi mamele se pot clona pe ei înşişi;
  • celulele prelevate de la un copil vor fi păstrate pentru a fi folosite pentru clonarea lui, în cazul nefericit de deces al acestuia;
  • dublura unui om clonat poate fi păstrată ca rezervă, în stare embrionară, furnizând ţesuturi şi organe individului original, pentru transplant sau necesare în caz de accident.

Enumerarea continuă în mod elucubrant, cu conotaţii politice şi sociale care denotă o spiritualitate ficţionară, pseudo-ştiinţifică.

În fapt, clonarea umană este grav ilicită și o violare extremă a demnității persoanei umane. Însăși metoda prin care este "obținut" noul individ repugnă dreptei judecăți.

În procesul de clonare sunt pervertite relații fundamentale ale persoanei umane: filiațiunea, consangvinitatea, rudenia, paternitatea. O femeie clonată poate să fie sora geamănă a mamei sale, să fie lipsită de tată biologic, sau să fie fiica bunicului. Cine poate garanta că nu se produce, fără știrea și voința lor, clonarea unor ființe umane în viață? La limită, ne putem imagina o armată de clone, sub-oameni creați doar pentru exploatare sau luptă, lipsite de orice statut social care să le confere drepturi, sau o societate compusă numai din femei, capabile să se reproducă singure, fără a recurge la bărbaţi.

Tot astfel se inserează instrumentalizarea radicală a femeii, redusă la stadiul de simplă maşină biologică, şi se deschide perspectiva cercetării pentru construcţia de utere artificiale, primul pas către o producţie "în serie" a fiinţelor umane în laborator.

 

Clonarea umană terapeutică

Plecând de la ADN-ul bolnavului se obţine un embrion-clonă care nu mai este apoi introdus într-un uter, ci este utilizat drept cultură de celule stem.

Deoarece elementele cunoaşterii ştiinţifice sunt tot mai amestecate cu miturile transmise în cultura orală, iar massmedia vehiculează tot mai multe date asupra cercetării, interesul public rămâne crescut. La fel ca și interesul general faţă de ştiinţă, el este evident mai ales în societăţile industriale culte, unde valorile ca autonomia şi justiţia sunt percepute uneori ca fiind în conflict cu acele asociate cu ordinea şi previzibilitatea.

Text preluat de pe Asociația "Pro-Vita pentru născuți și nenăscuți" - București.

  • Facebook